Vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora

Vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora

La data de 1 ianuarie 2007, legislaţia românească în domeniul garanţiilor pentru produsele de folosinţă îndelungată, precum şi cea referitoare la modalităţile de remediere a deficienţelor apărute la produsele nealimentare de uz curent, şi anume H.G. nr. 394/1995 şi H.G. nr. 665/1996, a beneficiat de o modificare substanţială prin intrarea în vigoare a Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate, care transpune în dreptul român Directiva 1999/44/EC. În acelaşi timp cele două hotărâri de guvern amintite mai sus vor fi abrogate.

Legea nr.449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora aduce noutăţi în ceea ce priveşte:

§         produsele pentru care se aplică;

§         obligaţia de garanţie.

Dacă până acum produsele de folosinţă îndelungată şi cele nealimentare de uz curent aveau un regim juridic diferit, reguli diferite, Legea 449/2003 se aplică în acelaşi mod pentru ambele categorii, fără a mai face nici o distincţie între ele.

Prin urmare, toate produsele fie că vorbim de autovehicule, pantofi, aparatură electrocasnică, haine, aparatură audio video sau pur şi simplu o mătură, cu anumite excepţii, puţine la număr, se vor supune aceloraşi reguli.

Deşi legiuitorul a preluat în totalitate expresia din directiva menţionată mai sus, şi anume „obligaţia de conformitate”, această este în realitate o obligaţie de garanţie, vânzătorul fiind obligat să garanteze că produsele sunt în „conformitate cu contractul”, iar în cazul în care lipsa de conformitate a existat la momentul achiziţionării produsului, acesta să răspundă în modalităţile pe care le vom arăta mai târziu.

Obligaţia  de garanţie

Garanţie legală  - termen de garanţie de doi ani, aplicabil tuturor produselor. În cazul produselor folosite, acest termen poate fi redus la 1 an, prin acordul de voinţă dintre consumator şi vânzător. Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul de garanţie se reduce la această durată.

Garanţie comercială - nu mai există termene maxime de garanţie stabilite pe grupe de produse, garanţia comercială fiind facultativă. În esenţă, această garanţie comercială reprezintă un contract de garanţie încheiat între consumator şi vânzător. Deşi legea nu prevede nimic, opinia noastră este că această garanţie comercială trebuie să ofere anumite beneficii consumatorilor în plus faţă de garanţia legală, cum ar fi: prelungirea termenului de garanţie, prelungirea perioadei pentru care acţionează prezumţia lipsei de conformitate, etc.

Garanţia comercială va trebui să cuprindă menţiuni referitoare la drepturile conferite prin lege consumatorilor şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită.

Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei – întreţinere, reparare, înlocuire  şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.

Garanţia va fi redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles.

La cererea consumatorului garanţia va fi oferită în scris sau pe orice suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia.

În cazul în care nu sunt respectate condiţiile arătate mai sus, garanţia este considerată valabilă, consumatorul având dreptul să solicite vânzătorului îndeplinirea condiţiilor incluse în declaraţiile publice referitoare la garanţie.

Garanţia comercială nu trebuie confundată cu certificatul de garanţie. Aşa cum am arătat mai sus, garanţia comercială reprezintă un contract prin care se extinde garanţia legală. În schimb, certificatul de garanţie care, potrivit Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, va trebui să însoţească produsele de folosinţă îndelungată, reprezintă numai o transpunere pe suport scris a garanţiei legale.

Prezumţia lipsei de conformitate a produsului

Legea instituie în beneficiul consumatorului o prezumţie relativă, adică potrivit legii, orice lipsă de conformitate apărută într-un termen de 6 luni de la data livrării produsului este considerată a fi existat la momentul livrării, cu excepţia cazurilor când prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.

Acest lucru înseamnă că un consumator al cărui produs prezintă o lipsă de conformitate în primele 6 luni de la data la care i-a fost livrat, poate solicita direct repararea acestei neconformităţi.

În schimb, dacă lipsa de conformitate apare după trecerea celor 6 luni, de exemplu în luna a 10-a, consumatorul va trebui să facă dovada că această lipsă de conformitate a existat la momentul livrării pentru a mai putea obţine aducerea produsului la conformitate.

Prezumţia nu se aplică în trei cazuri:

§         dacă vânzătorul dovedeşte că lipsa de conformitate nu a existat la momentul livrării;

§    dacă prezumţia este incompatibilă cu natura produsului. Această situaţie intervine în general în cazul produselor a căror durată de viaţă este mai mică de 6 luni, spre exemplu alimentele;

§         dacă prezumţia este incompatibilă cu natura lipsei de conformitate. De exemplu, lipsa de conformitate este provocată de utilizarea incorectă a produsului de către consumator sau de uzura normală a produsului, cum este cazul hainelor ori al încălţămintei.

Consumatorul trebuie să-l informeze pe vânzător despre apariţia lipsei de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o. În situaţia în care consumatorul nu-l informează pe vânzător în interiorul celor două luni, nu va mai putea solicita de la acesta remedierea lipsei de conformitate.

Lipsa de conformitate cu contractul

În primul rând trebuie făcută precizarea că legea nu se referă la contract ca un document scris, ci ca înţelegere, acord de voinţă între consumator şi vânzător referitor la achiziţia unui produs. Şi aceasta pentru că aproape toate contractele încheiate în cazul vânzării unor produse către consumatori sunt în formă verbală.

În lege sunt enumerate cele patru condiţii care trebuie întrunite cumulativ pentru ca produsul să fie în conformitate cu contractul. Le vom analiza pe rând:

Ø  atunci când produsele „corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip”. Lipsa de conformitate se încadrează în acest caz perfect în noţiunea de defect, aşa cum a fost utilizată şi în H.G. nr. 394/1995, cu alte cuvinte, produsul nu funcţionează aşa cum ar trebui: frigiderul nu îngheaţă, pantofii se rup la prima purtare, motorul maşinii de spălat nu roteşte cuva, becul se arde după cinci minute de la instalare etc.

Ø  atunci când produsele „corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare”. Această situaţie are în vedere cazurile în care consumatorii au nevoie de produse cu anumite caracteristici, iar pentru a le obţine încheie un contract prin care operatorul  economic se obligă fie să fabrice un produs cu aceste caracteristici, fie să modifice un produs pentru a-i conferi caracteristicile dorite de consumator.

Ø  atunci când produsele „corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model”;

Ø  atunci când produsele „prezintă parametrii de calitate şi performanţele normale ale unui bun de acelaşi fel, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului.” În acest caz o eventuală lipsă de conformitate se evaluează în funcţie de două elemente – natura produsului şi declaraţiile privind produsul făcute în special prin publicitate sau prin înscrierea pe etichetă.

În afară situaţiile prezentate mai sus, se mai consideră că există o lipsă de conformitate şi în următoarele cazuri:

Ø  atunci când lipsa de conformitate rezultă dintr-o instalare incorectă, dacă instalarea este stipulată în contract ca obligaţie a vânzătorului şi produsele au fost instalate de acesta pe răspunderea sa;

Ø  atunci când lipsa de conformitate rezultă dintr-o instalare incorectă, dacă produsul este destinat să fie instalat de către consumator, este instalat de acesta, iar instalarea incorectă este rezultatul unei deficienţe în instrucţiunile de utilizare.

Modalităţi de remediere a lipsei de conformitate

Există patru modalităţi de remediere a lipsei de conformitate:

Ø  repararea produsului,

Ø  înlocuirea produsului,

Ø  reducerea corespunzătoare a preţului,

Ø  rezoluţiunea contractului.

Toate cheltuielile legate de aducerea la conformitate a produsului sunt suportate de vânzător, respectiv costurile poştale, manopera, materialele, transportul sau deplasarea tehnicienilor la domiciliul consumatorului.

Repararea/înlocuirea produsului

În cazul apariţiei unei lipse de conformitate, consumatorul poate alege între repararea şi înlocuirea produsului. Dreptul de opţiune  al consumatorului însă nu poate fi exercitat atunci când măsura aleasă este disproporţionată sau imposibilă.

O măsură aleasă de consumator este considerată disproporţionată dacă impune vânzătorului costuri care nu sunt rezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie. În evaluarea rezonabilităţii costurilor se va ţine cont de valoarea bunului, fără lipsa de conformitate, importanţa lipsei de conformitate, eventualele inconveniente cauzate consumatorului.

O măsură aleasă de consumator – înlocuirea – este considerată imposibilă atunci când vânzătorul nu are un produs identic pentru această măsură reparatorie, ceea ce înseamnă că produsul nu se mai află în producţie şi nu mai este disponibil pe piaţă.

Indiferent de măsura reparatorie aleasă, aceasta trebuie adusă la îndeplinire într-un termen rezonabil stabilit de comun acord între consumator şi vânzător şi fără nici un inconvenient major pentru consumator. Caracterul rezonabil al perioadei de timp şi existenţa inconvenientelor pentru consumatori se analizează în funcţie de natura produsului şi scopul pentru care a fost achiziţionat.

Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.

Reducerea corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului

Aceste modalităţi de remediere intervin în trei cazuri:

§         când consumatorul nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;

§         când vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;

§         când măsura reparatorie cauzează inconveniente semnificative pentru consumator.

Rezoluţiunea contractului presupune desfiinţarea acestuia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, adică restituirea prestaţiilor făcute de fiecare celuilalt: consumatorul restituie produsul, iar vânzătorul restituie suma plătită de consumator la încheierea contractului. Rezoluţiunea nu poate fi solicitată atunci când lipsa de conformitate este minoră.

Reducerea corespunzătoare a preţului presupune că, dacă toate condiţiile enunţate mai sus sunt îndeplinite, consumatorul este de acord cu păstrarea produsului, chiar dacă acesta este afectat de o lipsă de conformitate, iar vânzătorul este obligat să restituie consumatorului partea din preţul plătit, corespunzătoare părţii din produs afectate.

Exonerarea vânzătorului de răspundere

Vânzătorul nu răspunde în mai multe situaţii:

Ø  în cazul în care declaraţiile publice sunt făcute de producător sau de reprezentantul acestuia, vânzătorul nu va răspunde dacă probează că nu le-a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să le cunoască.

Ø  vânzătorul nu va răspunde pentru declaraţiile publice, indiferent că provin de la el, de la producător sau de la reprezentantul acestuia, dacă probează că:

-          declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare;

-          decizia de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză.

Ø  vânzătorul nu răspunde în situaţiile în care în momentul încheierii contractului consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască lipsa de conformitate ori dacă această lipsă îşi are originea în materialele furnizate de consumator. Aceasta înseamnă că vânzătorul nu răspunde pentru un viciu aparent care putea fi observat de consumator sau care ar fi trebuit să fie observat de consumator, şi nici pentru lipsa de conformitate care nu este rezultatul unei culpe personale.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi următoarele link-uri:

Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora;

Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului;

Directiva 1999/44/EC a Parlamentului European şi a Consiliului, din 25 mai 1999, privind anumite aspecte ale vânzarii de bunuri de consum şi garanţiile conexe.