Practici comerciale incorecte

PRACTICI COMERCIALE INCORECTE

În majoritatea ţărilor cu economie de piaţă sunt formulate serioase rezerve în ceea ce priveşte informarea efectivă consumatorilor prin publicitate şi etichetare.

De cele mai multe ori, publicitatea şi etichetarea au drept  unic scop sporirea puternică a vânzărilor şi drept urmare ele nu fac altceva decât să-i inoculeze consumatorului, în mod agresiv, preferinţele pentru produsul ce interesează firma ofertantă.

În acest contex apare mai mult decât necesar un act normativ care să reglementeze practicile comerciale incorecte.

În scopul funcţionării pieţei şi a asigurării unui nivel de protecţie a consumatorilor, a fost adoptată la data de 21.12.2007 Legea nr. 363 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, lege care transpune în mod fidel Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 11 mai 2005, privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Practicile comerciale sunt definite de lege ca fiind orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor.

O practică comercială este considerată a fi incorectă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• este contrară cerinţelor diligenţei profesionale;
• deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori.

Consumatorul mediu

Stabilirea caracterului înşelător al unei practici comerciale se face prin raportare la consumatorul mediu.

Consumatorul mediu reprezintă membrul mediu al grupului căruia i se adresează practica analizată (ex: practica se adresează tuturor femeilor sau tuturor bărbaţilor etc).

Evaluarea consumatorului mediu se face prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, care în mai multe speţe s-a referit la acesta ca fiind persoana cu “un nivel de informare rezonabil, care este rezonabil de atentă şi circumspectă”, luându-se în considerare factorii sociali, culturali şi lingvistici.

Legea conţine ANEXA 1 care enumeră acele practici comerciale considerate a fi incorecte în orice situaţie, fără o evaluare de la caz la caz, respectiv:

• afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită, în cazul în care nu este;
• afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi obţinut autorizaţia necesară;
• afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism public sau a unui alt organism, în cazul în care aceasta nu a fost primită;
• afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un produs a fost agreat, aprobat sau autorizat de un organism public sau privat, în cazul în care nu este adevărat, sau afirmarea că a fost agreat, aprobat sau autorizat, fără a respecta condiţiile de agreare, aprobare sau autorizare;
• lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, în cazul în care comerciantul nu dezvăluie existenţa unor motive rezonabile în baza cărora ar aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui comerciant, acele produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă şi într-o cantitate rezonabile, având în vedere produsul, amploarea reclamei şi preţul oferit;
• lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, pentru ca apoi comerciantul să recurgă la una din următoarele fapte:
  • refuzarea prezentării articolului ce a făcut obiectul publicităţii;
  • refuzarea luării comenzii privind respectivul articol sau a livrării în cadrul unui termen rezonabil;
  • prezentarea unui eşantion cu defecte, în scopul promovării unui produs diferit.
• afirmarea falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru o perioadă foarte limitată de timp sau că nu va fi disponibil decât în anumite condiţii, pentru o perioadă foarte limitată, în scopul obţinerii unei decizii imediate şi al lipsirii consumatorilor de alte posibilităţi sau de un termen suficient pentru a putea face o alegere în cunoştinţă de cauză;
• angajamentul comerciantului de a furniza un serviciu postvânzare către consumatori fără însă a-i informa în mod clar, înainte de angajarea acestora în tranzacţie, cu privire la limba în care furnizează serviciul, în situaţia în care comerciantul a comunicat cu consumatorul, înaintea încheierii tranzacţiei, într-o limbă ce nu este limba oficială a statului membru în care el este stabilit;
• afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi în mod legal vândut, în situaţia în care acest lucru nu este posibil;
• prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege, ca o caracteristică distinctă a ofertei comerciantului;
• utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete uşor de identificat de către consumator (publicitate mascată);
• lansarea de afirmaţii inexacte cu privire la natura şi amploarea riscului pentru securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia, în situaţia în care consumatorul nu achiziţionează produsul;
• promovarea, cu intenţia de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care se aseamănă cu un alt produs fabricat de un anumit producător, astfel încât consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător;
• crearea, operarea sau promovarea unui sistem promoţional piramidal, pe care un consumator îl ia în considerare datorită posibilităţii de a primi remuneraţie ce provine în special ca urmare a introducerii unui alt consumator în sistem decât ca urmare a vânzării sau a consumului produselor;
• afirmarea de către un comerciant că îşi încetează activitatea sau se stabileşte în altă parte, atunci când acest lucru nu este adevărat;
• afirmarea că un produs poate facilita câştiguri la jocurile de noroc;
• falsa afirmaţie că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii;
• transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau la posibilitatea achiziţionării produsului, cu intenţia de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decât în condiţiile normale ale pieţei;
• afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau se va oferi un premiu în scopuri promoţionale, fără însă a acorda premiul promis sau un echivalent rezonabil;
• descrierea unui produs ca fiind „gratis”, „fără costuri” sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afara de costurile invariabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului;
• includerea, în materialele publicitare, a unei facturi sau a unui document similar referitor la plată, prin care se dă consumatorului impresia că acesta a comandat deja produsul promovat, când, de fapt, acesta nu l-a comandat;
• afirmarea falsă sau crearea impresiei că acţiunile comerciantului nu sunt legate de activităţile sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanala ori liberale, sau falsa prezentare a calităţii sale de consumator;
• crearea impresiei false că service-ul postvânzare cu privire la un produs este disponibil într-un stat membru, altul decât cel în care produsul este vândut.

Practicile comerciale incorecte sunt împărţite în două categorii: practici comerciale înşlăoare ş practici comerciale agresive – ale caror elemente de identificare sunt stabilite î detaliu.

1. Practici comerciale înşelătoare

La rândul lor, practicile comerciale înşelătoare pot fi acţiuni înşelătoare sau omisiuni înşelătoare.

Acţiunile reprezintă activităţi ale operatorilor economici pe care aceştia le întreprind în promovarea şi vânzarea produselor.

Acţiuni înşelătoare

O practică comercială înşelătoare este considerată ca fiind acţiune înşelătoare într-una din următoarele situaţii:

• conţine informaţii false, fiind, prin urmare, neadevărată;
• în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, chiar dacă informaţia este, în fapt, corectă;
• în ambele situaţii, îl determină sau este susceptibilă să îl determine pe consumator să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o.

În fiecare dintre aceste situaţii, elementul esenţial pentru ca practica comercială să fie considerată înşelătoare este ca aceasta să îl determine sau să fie susceptibilă să-l determine pe consumator să ia o decizie comercială pe care altfel nu ar fi luat-o.

Criteriile prezentate au natură obiectivă, prin urmare nu trebuie dovedit că prin practica respectivă consumatorul a fost indus în eroare.

De asemenea, nu trebuie probată existenţa unei pierderi de natură financiară.

Omisiuni înşelătoare

Pentru a face o alegere potrivită cerinţelor şi nevoilor sale, consumatorul trebuie să primească informaţii clare, complete şi precise cu privire la bunul sau serviciul pe care doreşte să îl achiziţioneze, prin urmare comerciantul trebuie să furnizeze informaţiile de care consumatorul mediu are nevoie. O practică comercială este considerată ca fiind omisiune înşelătoare dacă:

• omite informaţile esenţiale de care consumatorul mediu are nevoie, ţinând cont de context, pentru a lua o decizie comercială în cunoştinţă de cauză;
• ascunde sau oferă o informaţie esenţială într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu sau în cotratimp;
• nu indică intenţia comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din context.

2. Practici comerciale agresive

O practică comercială este considerată ca fiind agresivă dacă libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu este limitată sau este susceptibilă să fie limitată în mod semnificativ.

Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere, inclusiv la forţa fizică sau la influenţa nejustificată, se iau în considerare următoarele elemente:

• momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia;
• recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;
• exploatarea de către consumator, a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe speciale de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de către comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei comportamentului cu privire la produs;
• orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant;
• orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi următoarele link-uri:

• Lege privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
• Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, din 11 mai 2005, privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului