ADR

Baza de date europeană privind organismele de soluţionare alternativă a disputelor poate fi accesată aici.

Ce reprezintă soluţionarea alternativă a disputelor?

Sistemele alternative de soluţionare a litigiilor în afara instanţelor judecătoreşti, cunoscute sub denumirea de ADR (Alternative Dispute Resolution) sunt mijloace prin care consumatorii şi operatorii economici pot ajunge la o înţelegere amiabilă a problemelor pe care le întâmpină.

Experienţa unor State membre ale Uniunii Europene arată că – dacă sunt respectate anumite reguli de bază – sistemele alternative de soluţionare a disputelor pot avea avantaje pentru consumatori şi operatorii economici. Principalele avantaje ale unor asemenea sisteme sunt costurile scăzute şi perioada de timp mai scurtă necesară rezolvării litigiilor.

În cadrul sistemelor ADR, procedura implică intervenţia unei terţe părţi, neutre, cum ar fi arbitrul, mediatorul sau ombudsman-ul.

Procedurile de soluţionare a litigiilor în afara instanţelor pot constitui o alternativă faţă de procedurile judecătoreşti în multe state. De asemenea, acestea pot constitui o procedură suplimentară, anterioară procedurilor judecătoreşti.

Tipuri de sisteme ADR

Principalele sisteme ADR care pot fi întâlnite în Uniunea Europeană sunt:

Medierea şi concilierea

Prin intermediul medierii şi al concilierii părţile încearcă să ajungă la o înţelegere amiabilă, cu ajutorul unei terţe părţi.

Sarcina mediatorului este de a înlesni ajungerea la o soluţie care să satisfacă ambele părţi. Mediatorul nu impune o soluţie, dar are grijă ca părţile să ajungă la un compromis în mod independent. În cadrul concilierii, terţa parte poate propune o soluţie, dar care nu este obligatorie pentru părţi.

În cadrul medierii şi al concilierii, părţile nu sunt limitate de prevederile legilor sau de regulile de procedură. Prin urmare, rezolvarea litigiului nu se va baza, în mod necesar, pe dispoziţiile unei legi, ci poate face referire la bunele moravuri, loialitate sau legitimitate.

Arbitrajul

Arbitrajul reprezintă o metodă de rezolvare a disputelor în afara instanţelor foarte apropiată de procedura judecătorească.

Arbitrajul reprezintă o procedură în cadrul căreia părţile aleg una sau mai multe persoane fizice cărora le prezintă cazul pentru a obţine o hotărâre obligatorie. Arbitrajul poate fi individual sau poate fi instituţionalizat. În cadrul anumitor modele de arbitraj, pentru punerea în executare a hotărârii, este necesară efectuarea unor proceduri în cadrul instanţelor de judecată.

Ombudsman

Ombudsman-ul reprezintă o instituţie constituită în jurul unei singure persoane (asemănător cu Avocatul Poporului), care poate rezolva litigiile apărute între consumatori şi operatorii economici. Pentru această poziţie este numită o persoană cu înalte calificări, care se bucură de prestigiu. Adesea, acest tip de ADR este constituit de operatorii economici dintr-un anumit domeniu. Cu toate că este numit de operatorii economici, ombudsman-ul reprezintă o autoritate independentă. Ombudsman-ul poate lua hotărâri care sunt obligatorii pentru operatorii economici sau care nu sunt obligatorii pentru nicio parte.

Care sunt standardele de funcţionare ale ADR în Uniunea Europeană?

Standardele minime care vizează sistemele ADR sunt:

Recomandarea Comisiei 98/257/EC din 30 martie 1998, asupra regulilor aplicate de autorităţile responsabile de soluţionarea extrajudiciară a litigiilor,

Recomandarea Comisiei 2001/310/EC din 4 aprilie 2001, asupra regulilor aplicate de autorităţile extrajudiciare responsabile pentru rezolvarea amiabilă a disputelor.

http://ec.europa.eu/consumers/redress_cons/adr_en.htm

Statele membre ale Uniunii Europene notifică Comisiei Europene organismele extrajudiciare naţionale care îndeplinesc cel puţin criteriile minime stabilite în cele două Recomandări. Informaţiile sunt colectate, aduse la zi şi puse la dispoziţia publicului de către Comisie prin intermediul unei baze de date. Această bază de date este utilizată în special în cadrul disputelor transfrontaliere. Permite consumatorilor, operatorilor economici şi organizaţiilor de consumatori să găsească cea mai bună metodă de soluţionare a litigiilor. Baza de date permite şi o comparare a diverselor modele de sisteme ADR care funcţionează în Statele membre. Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) sprijină Statele membre şi Comisia Europeană în dezvoltarea şi promovarea sistemelor ADR şi în aducerea la zi a bazei de date. ECC-Net oferă informaţii şi asistă consumatorii în rezolvarea litigiilor prin intermediul sistemelor ADR în contractele transfrontaliere.

Medierea conflictelor în România

Potrivit Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator medierea este definită ca fiind o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unor terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.

Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

Părţile, persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Prevederile Legii nr. 192/2006 sunt aplicabile şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor.

Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-şi soluţiona disputele prin mediere atât în afara, cât şi în cadrul procedurilor obligatorii de soluţionare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.

Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege.

În orice convenţie ce priveşte drepturi asupra cărora părţile pot dispune, acestea pot introduce o clauză de mediere, a cărei validitate este independentă de validitatea contractului din care face parte. 

Activitatea de mediere se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.

Medierea reprezintă o activitate de interes public.

În exercitarea atribuţiilor sale, mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile, dar le poate îndruma să verifice legalitatea acesteia. 

Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi.

Părţile au dreptul să îşi aleagă în mod liber mediatorul. 

Medierea se poate realiza de către unul sau mai mulţi mediatori. 

Organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale vor informa părţile asupra posibilităţii şi avantajelor folosirii procedurii medierii şi le pot îndruma să recurgă la aceasta pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.

Procedura de mediere

Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere

Părţile aflate în conflict se prezintă împreună la mediator. În cazul în care se prezintă numai una dintre părţi, mediatorul, la cererea acesteia, va adresa celeilalte părţi invitaţia scrisă, în vederea acceptării medierii şi încheierii contractului de mediere, stabilind un termen de cel mult 15 zile. Invitaţia se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului.

În cazul imposibilităţii de prezentare a părţii convocate, mediatorul poate stabili, la cerere, o nouă dată pentru prezentarea la mediere, cu acordul ambelor părţi.

Dacă cealaltă parte refuză în mod explicit medierea sau nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată.

Mediatorul poate face şi alte demersuri legale pe care le consideră necesare pentru invitarea părţilor la mediere, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

 Legea interzice desfăşurarea şedinţelor de mediere înainte de încheierea contractului de mediere.

Contractul de mediere se încheie între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe de altă parte, după prezentarea acestora din urmă împreună la mediator sau după acceptarea medierii de către partea invitată.

Contractul de mediere

 Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, următoarele clauze:

identitatea părţilor aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanţilor lor;

menţionarea obiectului conflictului;

obligaţia mediatorului de a da explicaţii părţilor cu privire la principiile medierii, la efectele acesteia şi la regulile aplicabile;

declaraţia părţilor, în sensul că doresc declanşarea medierii şi că sunt decise să coopereze în acest scop;

angajamentul părţilor aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;

obligaţia părţilor aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului şi cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii in interesul părţilor, precum şi modalităţile de avansare şi de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunţare la mediere sau de eşuare a procedurii, precum şi proporţia care va fi suportată de către părţi, ţinându-se cont, dacă este cazul, de situaţia lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părţi în mod egal;

înţelegerea părţilor privind limba în care urmează să se desfăşoare medierea.

În contractul de mediere pot fi prevăzute şi alte clauze, în condiţiile legii.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.

Dacă, pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părţilor şi cu acordul acestora, se va încheia o anexă la contractul de mediere. 

Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute. Acesta se semnează de către părţile aflate în conflict şi de mediator şi se întocmeşte în atâtea exemplare originale câţi semnatari sunt.

Părţile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condiţiile legii, pentru a încheia contractul de mediere. 

Contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului. 

Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege.

Desfăşurarea medierii

Medierea se bazează pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere.

Metodele şi tehnicile utilizate de către mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime şi obiectivelor urmărite de părţile aflate în conflict.

Mediatorul nu poate impune părţilor o soluţie cu privire la conflictul supus medierii.

Medierea are loc, de regulă, la sediul mediatorului. Dacă este cazul, medierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de mediator şi de părţile aflate în conflict.

Părţile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condiţiile stabilite de comun acord.

 În cursul medierii părţile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziţie, în condiţiile legii. 

Susţinerile făcute pe parcursul medierii de către părţile aflate în conflict, precum şi de către mediator au caracter confidenţial faţă de terţi şi nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenţia persoanelor care participă la mediere asupra obligaţiei de păstrare a confidenţialităţii şi le va putea solicita semnarea unui acord de confidenţialitate. 

Dacă, pe parcursul medierii, apare o situaţie de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparţialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoştinţa părţilor, care vor decide asupra menţinerii sau denunţării contractului de mediere.

Mediatorul are dreptul să se abţină şi să închidă procedura de mediere, procedând potrivit dispoziţiilor legale. În această situaţie mediatorul este obligat să restituie onorariul proporţional cu etapele de mediere neparcurse sau, după caz, să asigure continuarea procedurii de mediere, în condiţiile stabilite prin contractul de mediere. 

În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părţilor, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv.

Atunci când solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul va evidenţia doar problemele controversate, fără a dezvălui identitatea părţilor.

Închiderea procedurii de mediere

 Procedura de mediere se închide, după caz:

• prin încheierea unei înţelegeri între părţi în urma soluţionării conflictului;
• prin constatarea de către mediator a eşuării medierii;
• prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părţi.

În cazul în care părţile au încheiat numai o înţelegere parţială, orice parte se poate adresa instanţei judecătoreşti sau arbitrale competente.

La închiderea procedurii de mediere, în oricare dintre cazurile prevăzute de lege, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părţi, personal sau prin reprezentant, şi de mediator. Părţile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal. 

Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se redactează un acord care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.

Înţelegerea părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii şi ordinii publice.

 Înţelegerea părţilor poate fi afectată, în condiţiile legii, de termene şi condiţii. 

Înţelegerea părţilor poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviinţării instanţei de judecată.

 În orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părţile aflate în conflict are dreptul de a denunţa contractul de mediere, încunoştinţând, în scris, cealaltă parte şi mediatorul.

Mediatorul ia act de denunţarea unilaterală a contractului de mediere şi, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoştinţării, întocmeşte un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere.

Dacă una dintre părţile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunţa contractul de mediere, mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenţia reală a părţii respective şi, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere.

Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată

 În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, acceptată de părţi, cu privire la drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului.

La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere. 

Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.

Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru.

 În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă.

Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi următoarele link-uri:

Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator