Posibila insolvență a transportatorului Air Berlin

Posibila insolvență a transportatorului Air Berlin

După o perioadă de probleme economice, transportatorul german Air Berlin a fost nevoit să înainteze o cerere de intrare în insolvență. Care sunt consecințele pentru consumatori?

În acest moment, consumatorii trebuie să aștepte pentru a afla care este decizia Curții districtuale Berlin-Charlottenburg asupra cererii de intrare în insolvență. Până atunci, Air Berlin va continua să opereze. Compania a obținut un împrumut de 150 milioane EUR de la Guvernul german pentru a putea continua operațiunile în ”condiții normale”.

Dacă Air Berlin intră în insolvență și trebuie să-și înceteze operațiunile, consumatorii vor putea solicita compensații sau rambursarea tarifelor plătite pentru bilete numai în cadrul procedurilor de insolvență. În acest scenariu, ar putea obține numai o parte din bani, ceea ce în cele mai multe cazuri este foarte puțin. Având în vedere numărul creditorilor și valoarea datoriilor în cazul Air Berlin, șansele de a obține ceva sunt foarte limitate.

Sfaturi din partea ECC Romania

Prin urmare, dacă vrei să rezervi un zbor, este bine să utilizezi o altă companie.

Dacă ai rezervat deja un zbor cu Air Berlin, nu te grăbi. În acest moment, nu te poți retrage din contract decât dacă plătești o taxă, deci vei primi înapoi doar o parte din bani. Termenii și condițiile comerciantului sunt încă valabile. Dacă ai cumpărat un bilet mai ieftin, costurile de anulare sau de schimbare a rezervării sunt destul de mari. Dacă anulezi, vei putea obține doar taxele și costurile pe care compania aeriană nu le va mai suporta (de exemplu, carburant sau taxe de aeroport), iar acestea reprezintă doar o mică parte din costul biletului.

În cazul unui pachet de servicii turistice care include zboruri operate de Air Berlin, agenția de turism este responsabilă pentru asigurarea realizării serviciilor din pachet. Dacă zborurile sunt anulate, agenția de turism trebuie să găsească o alternativă de transport.

Informațiile sunt disponibile și pe site-ul Air Berlin.  Potrivit acestora și altor informații din presă, subsidiara austriacă a Air Berlin, NIKI, nu este afectată de această posibilă insolvență.

print