Consumatori: UE intentioneaza sa extinda protectia calatoriilor de vacanta
Milioanele de calatori care rezerva, pe internet sau în agentiile turistice, „pachete” de vacante care combina zboruri, cazare la hotel, închirieri de masini etc. vor beneficia de o protectie financiara mai ridicata în cazul aparitiei unor probleme, conform unui proiect prezentat astazi de Comisia Europeana în vederea consultarilor. Consultarile vor aborda subiectul extinderii acoperirii de baza oferite în temeiul directivei din 1990 privind pachetele de servicii pentru calatorii – informatii, raspundere pentru serviciile inferioare standardelor si protectie în caz de insolvabilitate – asupra noii generatii de „pachete dinamice”, si anume cele create de catre consumatori, deseori on line, prin intermediul unor site-uri unice sau al mai multor site uri partenere. 23% dintre consumatorii din UE si peste 40% dintre cei din tari precum Irlanda sau Suedia rezerva în prezent „pachete dinamice”, multe dintre acestea nefiind deocamdata acoperite de normele de protectie ale UE (67% dintre acesti consumatori cred în mod gresit ca sunt protejati). În contextul valului recent de falimente ale unor companii aeriene, documentul ia în considerare posibilitatea ca protectia de baza în caz de insolvabilitate sa nu mai fie limitata la pachete si la pachetele dinamice, ci sa fie generalizata, inclusiv în cazul biletelor de avion cumparate separat.
Comisarul UE pentru consumatori, dna Meglena Kuneva, a declarat: „Avem nevoie de un nivel ridicat de protectie, multumita careia toti consumatorii sa poata rezerva un pachet de servicii pentru vacante în deplina siguranta, asa cum este normal, si avem nevoie de concurenta loiala, pentru ca întreprinderile sa concureze în conditii de egalitate. Ma intereseaza în special problema insolvabilitatii. Oricine a vazut la televizor imaginile miilor de calatori blocati în aeroporturi ca urmare a falimentelor companiilor Sky Europe, XL, Futura si Zoom va fi de acord ca a sosit momentul unor întrebari importante în legatura cu generalizarea protectiei de baza în caz de insolvabilitate.”
Normele actuale
Directiva UE privind pachetele de servicii pentru calatorii (DPSC) dateaza din anii '90, când cel mai obisnuit tip de vacanta era un pachet de doua saptamâni rezervat într-o agentie de turism, pe baza unei brosuri. DPSC acopera pachetele prestabilite de servicii de vacante care combina cel putin doua dintre urmatoarele elemente: (1) transportul, (2) cazarea, (3) alte servicii turistice precum tururile de vizitare (incluse într-un pret unic).
Protectia oferita în temeiul directivei acopera: informatiile din brosuri, dreptul de a rezilia fara a plati despagubiri, responsabilitatea pentru serviciile oferite (de exemplu pentru hotelurile necorespunzatoare standardelor) si protectia în cazul falimentului unei agentii de turism sau al unei companii aeriene.
Sase domenii prioritare de revizuire
DPSC din 1990 nu mai corespunde pietei actuale a calatoriilor. Internetul si companiile aeriene cu tarife reduse au transformat modelele antreprenoriale, precum si comportamentele consumatorilor. Din ce în ce mai multi consumatori efectueaza rezervari alcatuind propriile pachete, frecvent on-line.
Au fost identificate sase domenii prioritare de revizuire:
1. Domeniul de aplicare al directivei privind pachetele de servicii pentru calatorii: Documentul examineaza noile categorii de pachete de vacante care ar trebui sa fie acoperite de DPSC. Acestea ar putea include:
(1) Pachetele unitare create on-line de consumatori prin intermediul unui site unic, cum ar fi Expedia sau Opodo.
(2) Pachetele create prin intermediul unor site-uri legate prin acorduri de parteneriat. De exemplu, un consumator care rezerva on-line un zbor poate fi directionat spre un site partener care ofera cazari la hotel sau închirieri de masini.
(3) Alte servicii legate de calatorii, care deocamdata nu sunt acoperite, precum croazierele, tipurile de transport care includ cazarea (de exemplu calatoriile de noapte cu vaporul sau cu trenul) si altele. Pentru detalii, a se vedea MEMO/09/523.
2. Informare: Documentul deschide o consultare privind aspectele legate de informatiile care trebuie furnizate consumatorilor, precum si momentul si formatul furnizarii acestora. DPSC actuala se concentreaza asupra brosurilor si nu mentioneaza alte mijloace de comunicare, precum site-urile de internet.
3. Raspunderea pentru serviciile care nu respecta standardele si pentru asistenta oferita consumatorilor: Consultarea va examina cine trebuie considerat responsabil pentru furnizarea serviciilor si pentru asistenta oferita consumatorilor care se confrunta cu probleme în timpul vacantei. În prezent, distinctiile altadata clare între transportatori, agenti de turism si agenti de voiaj au devenit greu de trasat. Poate fi neclar cine este responsabil în cazul aparitiei unor probleme.
4. Modificarea contractelor: În cazul modificarii unor elemente „esentiale”, cum ar fi pretul total sau schimbarea transportatorului, DPSC permite consumatorilor sa rezilieze un contract fara a plati despagubiri. Consultarea va examina necesitatea modificarii normelor actuale privind revizuirea preturilor.
5. Insolvabilitatea: DPSC cere ca agentul de turism sau de voiaj sa ofere garantii privind rambursarea întregii sume platite de consumator si pentru repatrierea consumatorului în caz de faliment. Recent, riscul de insolvabilitate a crescut. În contextul valului recent de falimente ale unor companii aeriene, documentul analizeaza necesitatea de a extinde protectia în caz de insolvabilitate astfel încât aceasta sa acopere si cumpararea separata a biletelor de avion (si anume biletele de calatorie achizitionate separat, neincluse într-un pachet), pentru ca pasagerilor sa li se ramburseze suma platita sau sa li se asigure repatrierea în cazul falimentului companiei aeriene.
6. Sigla de protectie a calatoriilor: Documentul analizeaza posibilitatea de a crea o „sigla de protectie a calatoriilor” la nivelul UE, care sa indice produsele si/sau combinatiile de produse din domeniul calatoriilor care beneficiaza de protectia oferita de legislatie.
Care sunt urmatorii pasi?
Comisia intentioneaza sa elaboreze propuneri concrete pentru revizuirea directivei privind pachetele de servicii pentru calatorii în toamna anului 2010. De asemenea, Comisia pregateste în prezent si o revizuire a drepturilor pasagerilor aerieni, care va aborda o serie ampla de aspecte privind consumatorii, inclusiv insolvabilitatea companiilor aeriene.
Principalele evolutii în sectorul pachetelor de servicii pentru calatorie:
- La nivel mondial, Europa este cea mai mare piata regionala a serviciilor de calatorie, cu vânzari de 246 miliarde de euro în 2008. Pachetele traditionale (oferte de pachete predefinite care contin mai multe componente, precum transportul si cazarea) reprezinta 40% (98,4 miliarde euro) din piata totala a calatoriilor, în timp ce pachetele dinamice reprezinta 33%, iar alte formule de calatorie, 25% din piata.
- În prezent, majoritatea cetatenilor UE (56% dintre turistii din UE) îsi organizeaza ei însisi vacantele, în loc sa cumpere pachete turistice predefinite (pachetele turistice traditionale vizate de directiva privind pachetele de servicii pentru calatorii).
- Un numar din ce în ce mai mare de rezervari este facut de consumatori care siau alcatuit propriile pachetele turistice (pachete dinamice), în care ei însisi au inclus doua sau mai multe servicii, precum zborul si cazarea asigurate de un furnizor sau de furnizori între care exista legaturi comerciale, cum ar fi site-urile internet Opodo sau Expedia sau site-urile internet care ofera pachete împreuna cu site-uri partenere. De exemplu, un consumator poate rezerva un zbor online si ulterior poate fi redirectionat catre un site internet partener care ofera sejururi hoteliere sau închirieri de automobile.
- Este important de semnalat ca rezervarile realmente separate în cadrul carora consumatorii cumpara elemente diferite de la comercianti/site-uri internet diferite care nu sunt afiliate sau nu poarta aceeasi marca comerciala nu fac, în general, obiectul reviziei. Aceste „formule de calatorie independente” nu sunt considerate ca apartinând de sectorul pachetelor turistice.
- Numarul consumatorilor care rezerva „pachete dinamice” cunoaste o crestere semnificativa. 23% dintre cetatenii UE au folosit pachete dinamice în ultimii 2 ani, însa aceasta cifra depaseste 40% în tari precum Irlanda (46%) sau Suedia (44%) si este, de asemenea, foarte ridicata în tari precum Slovenia (42%) si Italia (36%). Pentru detalii, a se vedea tabelul 1 din MEMO/09/523.
- În momentul de fata, numeroase pachete dinamice nu fac obiectul protectiei UE referitoare la pachetele de servicii pentru calatorii. În consecinta, un numar crescând de consumatori care rezerva pachete turistice nu se încadreaza în domeniul de aplicare al directivei. Pentru a ilustra amploarea schimbarii, în 1997, 98% dintre pasagerii care au zburat din Regatul Unit spre destinatii turistice au beneficiat de protectia acordata prin directiva UE privind pachetele de servicii pentru calatorii, în timp ce în 2005, acest numar a scazut la mai putin de 50%.
- De asemenea, este clar ca, în rândul consumatorilor, exista o necunoastere a faptului ca protectia juridica de care beneficiaza depinde de modalitatea de achizitionare a formulelor de calatorie, chiar daca componentele pachetelor de calatorie pot fi identice. 67% dintre consumatorii intervievati care au folosit un „pachet dinamic” neinclus în obiectul directivei au considerat în mod eronat ca erau protejati. În medie, un pachet dinamic care nu se desfasoara cum a fost prevazut înseamna o pierdere pentru consumator de aproape 600 de euro.
- Peste 50% dintre consumatori sunt de parere ca beneficiaza de protectie în caz de faliment al unei companii aeriene atunci când achizitioneaza pachete dinamice sau formule de calatorie independente. Însa, în momentul de fata, în numeroase cazuri ei nu sunt protejati.
- Falimentul a devenit o temere puternica pentru consumatori, întrucât, în ultimul timp, riscul insolvabilitatii a crescut. În perioada noiembrie 2005–septembrie 2008, 29 de companii aeriene au dat faliment . De exemplu, în Franta, în 2008, s-au înregistrat, deopotriva, 125 de falimente ale operatorilor turistici, care au afectat peste 9 000 de consumatori, în raport cu 95 de falimente în 2006 (care au afectat cu putin peste 2 500 de consumatori) . Efectele falimentelor asupra turistilor au variat în functie de cumpararea sau nu a biletelor ca parte dintr-un pachet turistic. Întrucât tendintele din sectorul calatoriilor s-au schimbat semnificativ de la adoptarea directivei în 1990, este important în special sa se analizeze daca ar trebui sa existe niveluri diferite de protectie împotriva insolvabilitatii în cazul biletelor de avion vândute într-un pachet si al celor vândute ca produse individuale.
Document consultativ
Perioada de consultare este cuprinsa între 26.11.2009 si 7.2.2010.
Consultarea online: http://ec.europa.eu/consumers/rights/travel/consultation_en.htm
Pentru mai multe informatii privind pachetul de servicii pentru calatorii, a se consulta site-ul internet: http://ec.europa.eu/consumers/rights/travel_en.htm

+4021.315.7149
office@eccromania.ro






