Drepturile pasagerilor: cei care călătoresc cu autobuzul și cu autocarul în UE vor fi mai bine protejați

  • 2013-03-06

 

De la 1 martie a început să se aplice Regulamentul (UE) nr. 181/2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, care conferă noi drepturi acestei categorii de călători pe întreg teritoriul UE. Regulamentul prevede drepturile de bază ale călătorilor și impune o serie de obligații firmelor de transport cu autobuzul și autocarul și conducerii autogărilor cu privire la responsabilitatea pe care o au față de călători. În fiecare an, numărul celor care se deplasează cu autobuzul sau autocarul în UE este de aproximativ 70 de milioane.

Siim Kallas, vicepreședinte al Comisiei responsabil pentru transporturi, a declarat: „Ne ținem de cuvânt: grație acestui nou regulament, drepturile pasagerilor vor fi extinse și la transportul cu autobuzul și cu autocarul. UE a devenit prima zonă din lume care reglementează integral drepturile călătorilor pe toate modurile de transport.”

Regulamentul stabilește drepturile pasagerilor într-un mod similar cadrului aplicabil transportului aerian, feroviar și naval. Printre noile drepturi se numără:

  • nediscriminarea pe motive de naționalitate în ceea ce privește tarifele și alte condiții contractuale;
  • tratament nediscriminatoriu pentru persoanele cu handicap și cele cu mobilitate redusă. Mai precis, asistență gratuită în autogările desemnate și în autobuze și autocare, precum și compensații financiare pentru pierderea sau deteriorarea echipamentelor de mobilitate aparținând acestei categorii de persoane;
  • informații adecvate și accesibile pentru toți pasagerii înaintea și în timpul călătoriei, precum și informații generale privind aceste drepturi, în autogări și pe internet;
  • rambursarea integrală a prețului biletelor sau redirecționare în caz de suprarezervare, anulare sau depășirea cu mai mult de 2 ore a orei estimate de plecare (aplicabilă numai călătoriilor pe distanțe ce depășesc 250 km);
  • compensarea a 50% din prețul biletului, pe lângă rambursarea integrală a prețului biletelor în caz de suprarezervare, anulare sau depășirea cu mai mult de 2 ore a orei estimate de plecare, atunci când firma de transport nu oferă călătorilor dreptul de a alege între rambursare și redirecționare (aplicabilă numai călătoriilor pe distanțe ce depășesc 250 km);
  • asistență adecvată (gustări, mese calde, băuturi răcoritoare și, dacă este cazul, cazare) în cazul anulării sau al unei întârzieri mai mari de 90 de minute la călătorii mai lungi de 3 ore (aplicabilă numai călătoriilor pe distanțe ce depășesc 250 km)
  • compensații pentru decese, răniri, pierderea sau deteriorarea bagajelor din cauza accidentelor rutiere;
  • un mecanism de tratare a reclamațiilor care să fie instituit de firmele de transport rutier și să fie pus la dispoziția tuturor călătorilor;
  • înființarea unor organisme naționale independente în fiecare stat membru al UE, responsabile cu aplicarea regulamentului și impunerea de sancțiuni atunci când este cazul.

Context

Acum cinci ani, când Comisia Europeană a decis să își prezinte propunerea cu privire la drepturile călătorilor cu autobuzul sau autocarul, nu existau nici acorduri internaționale care să se aplice în majoritatea statelor membre, nici acte legislative la nivelul UE care să stabilească drepturi generale pentru acest mod de transport.

Adoptarea acestui regulament în 2011 a marcat finalizarea cadrului juridic aplicabil utilizatorilor tuturor modurilor de transport la nivelul UE. Astăzi, UE a devenit prima zonă integrată a drepturilor pasagerilor la nivel mondial, protecția aplicându-se indiferent de modul de transport utilizat: aerian, feroviar, naval și rutier (cu autobuzul și autocarul).

Etapele următoare

În toamna 2013, Comisia Europeană va avea prima întrevedere cu autoritățile naționale din statele membre ale UE pentru a coordona aplicarea efectivă a legislației în domeniul drepturilor călătorilor cu autobuzul și autocarul.

Pentru informații suplimentare

Regulamentul (UE) nr. 181/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004:

Vizitați site-ul internet al Comisiei Drepturile dumneavoastră de pasager la îndemână.

Puteți să descărcați aplicația de smartphone pentru drepturile pasagerilor, disponibilă pe toate platformele (drepturile în transportul naval și rutier se vor actualiza curând).