Știți ce drepturi aveți și pentru ce plătiți atunci când utilizați telefonul mobil?

Fiecare dintre noi deține un telefon mobil, iar comunicarea în timp real nu mai reprezintă o problemă. Suntem însă conștienți care sunt drepturile noastre în calitate de utilizatori ai serviciului de telefonie mobilă? Știm cum să citim o factură de telefonie mobilă? Dacă apar neclarități în privința taxării știm cui să ne adresăm? Înțelegem tot ce scrie în contractul nostru de furnizare a serviciului de telefonie mobilă?

Indiferent de situație sau de domeniu, consumatorii au drepturi, fapt pe care îl sărbătorim mâine, 15 martie 2014, cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, zi care marchează aducerea la cunoștința publică a importanței cunoașterii și protejării drepturilor cetățenilor în calitatea lor de consumatori. Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor a fost celebrată pentru prima dată pe 15 martie 1983 și, de atunci, a devenit o importantă ocazie pentru a sublinia rolul deosebit de important pe care îl joacă toți consumatorii în societate și de a atrage atenția asupra problemelor pe care aceștia le întâmpină, în scopul găsirii unor soluții comune, la nivel mondial.

În acest an, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România – APC Romania și Centrul European al Consumatorilor România – ECC Romania, împreună cu Organizația Mondială a Consumatorilor – CI, sărbătoresc alături de consumatorii români Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor având ca temă „ Fix Our Phone Rights “ – Drepturile Consumatorilor de Telefonie Mobilă, oferindu-vă câteva sfaturi:

  • Înainte de semnarea contractului trebuie să fiți atenți la durata acestuia: cu cât este mai mare, cu atât și beneficiile sunt mai mari, dar va fi mai greu să schimbați furnizorul în cazul în care găsiți o altă ofertă mai bună, având în vedere faptul că aceste contracte impun consumatorului să păstreze abonamentul pentru cel puțin 1 sau 2 ani. Dacă nu vă convine acest lucru, optați pentru o cartelă preplătită.
  • Înainte de alegerea pachetului de servicii, gândiți-vă foarte bine care sunt nevoile dumneavoastră. Ar fi o cheltuială în plus, de exemplu, dacă optați pentru un pachet cu internet mobil și nu îl folosiți.  
  • Analizați toate ofertele de pe piață și luați decizia în cunoștință de cauză.
  • Verificați aria de acoperire a operatorului de telefonie mobilă înainte de semnarea contractului. Dacă doriți să utilizați internetul pe mobil, de exemplu, trebuie să vă asigurați că acesta poate fi accesat din zona în care locuiți.
  • Citiți cu atenție contractul. Dacă nu înțelegeți, solicitați lămuriri, în special în privința condițiilor de reziliere înainte de termen și a eventualelor sume care vă pot fi imputate. Este bine de știut că imputarea unei sume pentru rezilierea contractului înainte de termen, fără ca operatorul de telefonie mobilă să vă fi oferit vreun avantaj la încheierea contractului, poate fi considerată abuzivă.
  • Verificați cu atenție lista de tarife pentru pachetul dumneavoastră de servicii, serviciile incluse, limitele de utilizare a acestora (de exemplu, ce trafic de internet este inclus) și solicitați explicații acolo unde nu înțelegeți.
  • Verificați tarifele de roaming înainte să semnați contractul și asigurați-vă că primiți planul de tarifare atât pentru țările din UE, cât și pentru țările din afara UE, cum ar fi Macedonia, Serbia sau Turcia, unde poate fi vorba de tarife mai mari.
  • Când treceţi frontiera unui stat membru al UE, operatorul de telefonie mobilă trebuie să vă trimită un mesaj prin care să vă informeze care sunt tarifele pe care urmează să le plătiţi când efectuaţi apeluri telefonice, când trimiteţi SMS-uri sau când vă conectaţi la internet (pentru a descărca date), în ţara respectivă.
  • Peste tot în UE, „eurotariful” pentru roaming permite stabilirea unui plafon pentru aceste servicii, astfel încât consumatorii să nu fie nevoiţi să plătească tarife excesive.
  • Dacă aveţi motive să credeţi că furnizorul nu v-a respectat drepturile:
  • contactaţi furnizorul/vânzătorul pentru a-i reaminti care sunt drepturile dumneavoastră şi obligaţiile sale şi pentru a-i cere să soluţioneze problema, înainte să fiţi nevoit să recurgeţi la alte măsuri;
  • dacă nu sunteţi mulţumit de răspunsul oferit de furnizorul de servicii, puteţi contacta autoritățile cu atribuții în acest domeniu (ANPC, ANCOM).

Cu această ocazie domnul Costel Stanciu, Președintele APC România, a dorit să atragă atenția asupra modului în care sunt redactate contractele de telefonie mobilă și respectării drepturilor consumatorilor: „APC România solicită operatorilor de telefonie mobilă contracte clare, fără clauze abuzive, tarife rezonabile, transparente, ușor comparabile și nediscriminatorii”.

”Ne aflăm într-o perioadă în care schimbările în piața unică, în special în privința serviciilor de telefonie mobilă, apar din ce în ce mai repede și în care comunicarea ocupă un loc foarte important în viața fiecăruia dintre noi. Consumatorii români trebuie să știe că există, la nivelul Comisiei Europene, o preocupare permanentă de a asigura un acces cât mai facil și mai puțin costisitor tuturor consumatorilor europeni la serviciile de telefonie mobilă pentru înlăturarea oricăror obstacole în fața comunicării. Nu uitați că, oriunde v-ați afla în Uniunea Europeană, sunteți protejați, iar drepturile dumneavoastră sunt reale și trebuie respectate”, a completat doamna Irina Chirițoiu, Director al Centrului European al Consumatorilor România.

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată în 10 februarie 1990. APC-România este singura organizație de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu operatorii economici şi instituţiile statului.

Pentru mai multe amănunte puteţi apela numărul de telefon: 0723.004.407 (Domnul Conf.Univ.Dr. Costel Stanciu, președinte APC România) sau puteţi scrie la relatiipublice@apc-romania.ro.

ECC-Net este alcătuită din centrele europene pentru consumatori din 29 de ţări (27 state membre ale U.E., plus Norvegia şi Islanda), şi este co-finanţată de Direcţia Generală de Sănătate şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene şi de către fiecare dintre statele membre. Scopul reţelei este de a crea încrederea în piaţa internă europeană, oferind consumatorilor informaţii utile cu privire la drepturile lor, consiliere şi ajutor în achiziţii transfrontaliere.

În România, „Centrul European al Consumatorilor", oferă consumatorilor o gamă variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor lor, la oferirea de consultanţă şi sprijin în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină.

Pentru orice alte întrebări şi răspunsuri jurnalistice apelaţi numerele de telefon/fax 021.315.71.49, sau la adresa de e-mail: romulus.moise@eccromania.ro.

print