Centrul European al Consumatorilor Marea Britanie îndeamnă consumatorii să fie responsabili pentru desfăşurarea corectă a Jocurilor Olimpice

 

La începutul sezonului de vara  2011, trei oameni care trăiesc în Marea Britanie au fost închişi pentru rolul lor într-o înşelătorie online cu bilete la Jocurile Olimpice din Beijing care a afectat mai mult de 10.000 de oameni din ţări din întreaga lume. Compania lor, Xclusive, a încasat mai mult de 5 milioane de lire sterline  pentru bilete la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, dar nu a furnizat nici un bilet şi nici nu a restituit vreo sumă celor înşelaţi.

Doamna Irina Chiriţoiu, Director al Centrului European al Consumatorilor România, a declarat: "Mulţi oameni  aşteaptă cu nerăbdare Jocurile Olimpice din Londra în 2012 ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente sportive din viaţa lor. Mii de oameni vor fi dezamăgiţi atunci când  nu vor reuşi  să obţină bilete prin intermediul canalelor oficiale şi este exact circumstanţa prin care comercianţii necinstiţi ar putea începe să înflorească. Mulţi oameni ce cumpără produse sau servicii on-line în cadrul UE dar nu înţeleg pe deplin drepturile pe care le au sau ce norme trebuie să respecte comercianţii de al care achiziţionează”.

Centrul European al Consumatorilor Marea Britanie (ECC UK) lansează mesajul Săptămânii naţionale pentru protecţia consumatorilor în Marea Britanie – „Sport adevărat, nu contrafăcut!” – îndemnând consumatori să se ferească de falsele site-uri web ce vând bilete pentru Jocurile Olimpice  şi să înţeleagă drepturile lor atunci când fac cumpărături on-line.

Jed Mayatt, Director al Centrului European al Consumatorilor Marea Britanie, a declarat: "Consumatorii ar trebui să fie în preveniţi despre existenţa biletelor false pentru  jocurile Olimpice Londra 2012. Problemele pot să apară la vânzătorii de biletele pentru evenimentele  „vândute” ("sold-out"), ce au termenii şi condiţiile de livrare care afirmă că biletele vor ajunge chiar înainte de eveniment. Dar dacă acest lucru nu se întâmplă, vânzătorul poate să fi dispărut de mult şi protecţia consumatorului ar fi redusă. Căile de atac pentru a obţine rambursarea sumelor plătite, vor deveni foarte dificile în aceste condiţii.
Ca o parte pozitivă, Directiva privind Comerţul Electronic dictează nivelul minim de informaţii pe care un comerciant ce vinde pe internet  în Europa trebuie să le furnizeze consumatorilor: numele comerciantului şi adresa geografică, precum şi adresa de e-mail. O confirmare de primire a comenzii consumatorului trebuie să fie, de asemenea, trimisă înainte de livrarea produsului comandat."

Comitetul de organizare Londra 2012 (LOCOG) a luat mai multe măsuri  pentru a ajuta consumatorii să cumpere bilete de la surse autorizate:
 

  • Un verificator de site-ul este disponibil pe site-ul oficial Londra 2012 pentru a verifica dacă un site este un furnizor autorizat pentru vânzarea de bilete. Persoanele fizice din afara Regatului Unit ar trebui să verifice acest site pentru a verifica  lista de furnizori oficiali.
  • Site-ul oficial Londra 2012 are o lista de "site-uri cunoscute neautorizate" care pretind a oferi bilete „Londra 2012 ".
  • Există o listă de furnizori oficiali pe site-ul oficial Londra 2012 pentru persoane fizice din afara Regatului Unit şi ţările europene desemnate.
  • Aceste servicii sunt disponibile la http://www.london2012.com/about-this-website/ticketing-website-checker.php


Pentru a se asigura că veţi achiziţiona biletele valabile pentru Olimpiada 2012, ECC Marea Britanie sfătuieşte consumatorii să ia câteva măsuri de precauţie suplimentare când achiziţionează bilete on-line. Astfel:
 

  • Citiţi cu atenţie termenii şi condiţiile de livrare, pot include şi obligaţii pentru consumatori.
  • Verificaţi pe site-ul web dacă există adresa companiei şi datele de contact complete. În cazul în care nu este uşor să găseşti aceste date, întrebaţi-vă de ce?
  • Asiguraţi-vă că site-ul este securizat (uitaţi-vă dacă există un "s" în https). Un lacăt de pe ecranul de plată este, de asemenea, o marcă de securitate.
  • Utilizaţi „Howard”, asistentul de cumpărături interactiv, în momentul achiziţionării de bunuri on-line. Găsiţi „Howard” la: http://www.ukecc.net/sub.asp?id=209
  • Feriţi-vă să cumpăraţi bilete odată ce un eveniment este "vândut" („Sold Out”).
  • Amintiţi-vă – o adresă web nu este o indicaţie a locului unde un comerciant are sediul. De exemplu, în cazul în care comerciantul are o adresă web: Co.uk, acest lucru nu înseamnă că agentul economic are sediul în Regatul Unit.
  • În temeiul Directivei UE 2009 privind serviciile, locul de reşedinţă / cetăţeniei al consumatorului nu ar trebui să afecteze preţul pe care acesta îl plăteşte pentru un serviciu.
  • Dacă vi se pare prea frumos să fie adevărat, probabil că este!


Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi biroul de presă  al Centrului European al consumatorilor Marea Britanie la telefonul: 08456 08 96 06.
ECC- Net este alcătuită din centrele europene pentru consumatori din 29 de ţări (27 state membre ale U.E., plus Norvegia şi Islanda), şi este co-finanţată de Direcţia Generală de Sănătate şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene şi de către fiecare dintre statele membre. Scopul reţelei este de a crea încrederea în piaţa internă europeană, oferind consumatorilor informaţii utile în privire la drepturile lor, consiliere şi ajutor în achiziţii transfrontaliere.
În Europa, „Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor", îi ajută pe consumatori în ceea ce priveşte problema cumpărăturilor transfrontaliere.

http://ec.europa.eu/consumers/ecc/index_en.htm
În România, „Centrul European al Consumatorilor", oferă consumatorilor o gamă variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor lor, la oferirea de consultanţă şi sprijin în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină. http://www.eccromania.ro/ 

print